Doamne primește ceasul rugii mele
rupt dintr-o noapte neînstelată
știu că nu ți-am mai vorbit demult
de zarva lumii mă scutur
ies din costumul de om
la Tine vin cum m-ai trimis
cu haina din lumină străvezie
plutitor
să mă poți recunoaște
aprind candela
doar să mă vezi
doar să Te văd
straturile sufletului sunt tasate
de infinitul care se tot adaugă
și iar
și iar
nu mai știu exact ce-am făcut cu inima
probabil e peste tot sau nicăieri
nu știu dacă tu mai numeri
poate nici eu nu
m-ai făcut din lut și-au crescut
copaci din seva trupului meu
alerg prin ei
trecându-mi degetele prin frunze
prin parfumul florilor
mă odihnesc la rădăcina lor
mă îmbrac cu umbra
vara
când soarele e mai aproape
le citesc scoarța
găsesc poeme vechi de când lumea
le scriu pereților interiori cu gândul
să am unde mă întoarce
când mi-e dor
plâng al naibii de tare când îi văd răsturnați de gatere
copacii tineri încă n-au învățat să moară
le număr anii circulari tatuați pe miez
nu știu Doamne cum ai putea face
dar inventează cel de-a cincilea anotimp
să-i cuprindă
sunt de fapt prietenii mei
și nu vreau să le culeg frunzele
încă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu